Piața imobiliară este dinamică și într-o continuă evoluție datorită factorilor economici, sociali și globali. Iar atunci când îți dorești succesul într-un astfel de domeniu, simpla intuiție nu este de ajuns - ai nevoie de date exacte și actualizate.
Natura volatilă a pieței necesită un ochi vigilent asupra tendințelor și factorilor emergenți care îi modelează cursul. Prin urmare, este crucial să fii vigilent cu privire la tendințe, nu doar pentru a înțelege direcția în care se dezvoltă acest domeniu, ci și pentru a anticipa evoluțiile viitoare.
În acest articol vom analiza tendințele actuale din piața imobiliară, bazându-ne pe Studiul de piață RE/MAX: O radiografie a pieței imobiliare din 2023 și previziuni pentru 2024.
Ne dorim să oferim îndrumare specialiștilor din real estate, fie că este vorba de agenți, brokeri, dezvoltatori, investitori. Chiar dacă ești un veteran experimentat sau un nou-venit, perspectivele adunate din această examinare a pieței imobiliare sunt adaptate pentru a fi un atu în eforturile tale.
Ultimii ani au fost puși sub semnul pandemiei, conflictelor armate și schimbărilor legislative și chiar dacă acest climat nu a fost unul foarte potrivit, domeniul imobiliar a demonstrat că este unul puternic, iar piața din România a traversat cu maturitate această perioadă plină de provocări. Pentru a înțelege mai bine tendințele și pentru a putea face previziuni corecte, este important să analizăm modul în care s-au realizat tranzacțiile în 2023.
Procentul persoanelor care au achiziționat locuințe cu venituri proprii este puțin mai mare față de anul trecut, unde 61% dintre respondenți au ales această metodă de plată. Persoanele care au ales creditul ipotecar sunt cu doar 4% mai puține decât în anii trecuți, iar metoda de plată prin creditul ipotecar, dar cu avans mai mare de 15% a fost aleasă de 7% dintre respondenți, față de 5% anul trecut.
Apartamentele cu două și trei camere au fost cele mai căutate, procentele fiind similare cu cele de anii trecuți. Următorul loc este ocupat de terenul intravilan. Anul trecut, pe poziția a treia se aflau garsonierele, iar terenul intravilan era pe ultima poziție. Observăm că românii încă preferă apartamentele, dar și o ușoară ascensiune a terenurilor își face simțită prezența.
În ceea ce privește timpul petrecut la vânzare, majoritatea proprietăților își găsesc un cumpărător în intervalul de timp 1-6 luni de la data punerii în vânzare. Acest lucru ne indică o dorință de cercetare a pieței a publicului din România, dorind să observe care ar putea fi eventualele fluctuații de preț. La polurile opuse, proprietățile extrem de bune sau care au prețuri corecte se vând în mai puțin de o lună, deși acest procent este de doar 4%. În schimb, proprietățile care nu au prețuri corecte pot fi vândute chiar și după 6 luni de la punerea în vânzare.
Știai că? 💡
Media de tranzacționare a proprietăților rezidențiale în rețeaua RE/MAX este de 71 de zile.
Devino antreprenor de succes cu RE/MAX și fă parte din franciza imobiliară nr. 1 în lume.
Află mai multe
Fie că ești agent imobiliar, proprietar de agenție sau dorești să te faci remarcat în acest domeniu, comportamentul clienților ar trebui să fie una dintre principalele tale preocupări, fiind extrem de important pentru viitoarele decizii de afaceri. În funcție de dorințele și așteptările lor, îți poți construi strategia câștigătoare.
În 2023, cei mai mulți clienți au fost primii cumpărători ai unei proprietăți în altă localitate decât cea de reședință (29%). Mai mult, în 2023, cei mai mulți clienți au dorit să cumpere cumpere o proprietate în care să locuiască (55%) sau ca investiție (34%)
În ceea ce privește piața imobiliară locală, pentru o imagine de ansamblu cât mai corectă și pentru a observa mai bine evoluția, am analizat o perioadă de 5 ani. Astfel, putem spune cu încredere că piața imobiliară se află pe un trend ascendent, răspunsurile confirmând o creștere semnificativă datorită dezvoltării infrastructurii (38%).
Referitor la comportamentul clienților, specialiștii consideră că încă mai este nevoie de educație imobiliară, în special pe partea de așteptări și cerințe. Pentru a obține rezultate bune pe termen lung și pentru a crea o bază de clienți fideli, recomandăm să acorzi atenție modului în care comportamentul clienților se schimbă de la an la an. Abilitățile de comunicare și o foarte bună cunoaștere a pieței pot ajuta agentul să transmită încredere și să ghideze clientul în direcția potrivită.
💡 Vrei să vezi toate datele referitoare la comportamentul clienților în real estate? Descarcă Studiul de piață RE/MAX - O radiografie a pieței imobiliare din 2023 și previziuni pentru 2024!
💡 Vrei să vezi procentele și să afli mai multe despre previziunile experților în imobiliare pentru 2024? Descarcă Studiul de piață RE/MAX - O radiografie a pieței imobiliare din 2023 și previziuni pentru 2024!
Dacă îți dorești să avansezi către propria agenție, alegerea unei francize imobiliare RE/MAX îți oferă avantaje care fac o reală diferență.
Prin franciza RE/MAX, te bucuri de un model de afacere consolidat, un brand puternic cu recunoaștere internațională, traininguri specializate și suport continuu, sisteme de promovare eficiente și asistență în creșterea agenției tale imobiliare.