Octavian Bădescu a fost desemnat Brokerul imobiliar al anului 2018

28 martie 2019

interviuri

badescu-1Octavian Bădescu, Broker/Owner RE/MAX Freedom Group, a fost desemnat ”Brokerul imobiliar al anului 2018” în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019, care a avut loc la sfârșitul lunii martie.

Anul 2018 a reprezentat primul an de activitate pentru RE/MAX Freedom Group, iar performanțele pe care brokerul Octavian Bădescu le-a realizat alături de echipa lui se datorează modului original în care a preluat și adaptat modelul de franciză RE/MAX propriei viziuni despre serviciile de consultanță în imobiliare. Te invităm să afli chiar de la broker cum privește rezultatele obținute în primul an de activitate, dar și care sunt planurile pentru viitorul afacerii sale.


 

De ce ai ales o carieră în imobiliare? De ce la RE/MAX?

Octavian Bădescu:
Legătura cu domeniul imobiliar a început din postura de investitor încă din anul 2013. A continuat cu achiziția unei francize în anul 2017 în perspectiva dezvoltării uneia dintre cele mai respectate companii de consultanță, asistență și intermediere imobiliară în sistem de reprezentare exclusivă din Sud-Estul Europei.

Demararea proiectului Freedom Group prin afiliere la RE/MAX s-a datorat unei analize preliminare care mi-a reliefat potențialul RE/MAX și al master-francizei din România, cu precădere în contextul actual al pieței imobiliare locale.

Piața de consultanță imobiliară e una foarte ofertantă, fie ca agent, fie ca broker, poți presta servicii tuturor, până la vârste înaintate, pe competențe valabile oriunde în lume. Doar că totul consumă resurse de efort, timp și bani. Însă dacă ai răbdarea și perseverență necesare, plus ceva șansă, poți reuși, piață e foarte fragmentată.

Sunt însă convins că, datorită discrepanței mari dintre cerere și ofertă pentru aceste servicii de consultanță valoroasă, diferența va fi făcută de productivitate, de cât de rapid și de necostisitor vei reuși să identifici care nu îți sunt clienții de la un anumit moment, indiferent dacă ești agent sau dacă ai o agenție, alocând resurse clienților efectivi și prospectării.

New call-to-action

Care au fost cele mai mari realizări în 2018, care au contribuit la obținerea premiului?

Octavian Bădescu:
Criteriile punctuale ale juriului nu îmi sunt cunoscute, însă probabil că având în vedere anul 2018 ca primul de activitate în piață, ceea ce s-a realizat a fost poate considerat ca remarcabil, e greu să mă pronunț fiind implicat în subiect.

Am avut anumite tranzacții interesante, valoaroase, culminând cu o proprietate în valoare de circa 1 milion de Euro, am ajuns la 8 consultanți afiliați, avem un sediu la standarde internaționale, am primit recomandări, avem un website foarte performant, am lucrat doar în sistem de reprezentare exclusivă, am colaborat cu alte agenții și am avut o cifră de afaceri cu 6 cifre în Euro.

Am intrat în top 10 RE/MAX România la nivel de agenție și la nivel de agenți, în condițiile unei productivități situate printre cele mai bune din rețea, am avut o prezența publică activă, inclusiv cu multe articole. Suntem prezenți în APAIR cu mulți consultanți ce au statut de Realtori, vom ține cursuri de formare către alți agenți din piață, am creat concepte precum RE/MAX Freedom Winners Club. Pentru primul an probabil că am “bifat” foarte multe și cred că a contat. Personal sunt mulțumit că am învățat foarte multe și lucrul acesta ne va ajută cu siguranță și în viitor.

Cum intenționezi să te menții în top în 2019?

Octavian Bădescu:
Noi avem un plan ca, până în 2025, să dominăm implicit toate topurile care ne interesează. Intenția este să construim o companie cu cei mai performanți consultanți asociați, care să ofere într-o manieră etică cele mai bune și apreciate servicii de reprezentare exclusivă a clienților lor, beneficiind de cele mai mari satisfacții posibile, conforme aspirațiilor fiecăruia.

Anul 2019 este numai o etapă, iar dacă 2018 a fost un an de învățare, 2019 va fi unul de dezvoltare. Ne vom expanda, prin diferite formule de colaborare cu oameni cu un mare potențial, cu trecut, prezent și viitor, cu standarde etice și profesionale de anvergură. Conceptul de “Winners Club” va capătă noi valențe, i se va adăugă unul de “Asociat Strategic Neafiliat”, prin care vom putea colabora cu foarte mulți consultanți.

Inovația nu se va opri aici, suntem atenți la evoluțiile și la trendurile interne și internaționale, iar dacă vor apărea proiecte în categoria “inovații disruptive”, preferăm să fim noi aceia care le vom iniția.

Suntem obișnuiți să ne “disrupem” singuri, să dezvoltăm strategii “out of the box” și să ajutăm implicit la consolidare, la siguranță afacerii și la creșterea cifrei de afaceri pe o sferă mai largă de servicii și de opțiuni pentru consumatori. Și în curierat am experimentat acest lucru cu proiectul dublu-premiat și de succes numit “Lokko”, ulterior integrat în Sameday, și achiziționat implicit de către Emag.

Nu în zadar ne numim nu doar “RE/MAX”, ci și “Freedom” și “Group”. Toate au un sens și sperăm că odată cu această preconizată dezvoltare să punem bazele unei performanțe financiare și în planul profitabilității pentru 2020, în mod normal ar cam fi timpul, dar în această industrie rezultatele vin prin acumulare, iar prezența calitativă constantă este cea care oferă “dividendele”.


 

Descoperă lista completă a premiilor
câștigate de RE/MAX România!

 


 

Antreprenorul Octavian Bădescu a folosit experiența acumulată în trecut pentru a pune bazele unui brand puternic afiliat francizei imobiliare nr. 1 în lume - RE/MAX. Este o dovadă a în plus că modelul de business RE/MAX funcționează și când folosești la maximum experiența și expertiza acumulată în trecut, ai șanse mari să obții rezultate spectaculoase în imobiliare.

Click me

Publicat de Kati Rosca

Kati este o persoană sinceră, corectă, organizată și creativă. Corectitudinea și sinceritatea sunt 2 valori importante pe care le apreciază la oameni. Este pasionată de cărți și călătorii. Absolventă a 2 facultăți, Litere și Drept. Îi place ceea ce face și se dedică 100 % pentru aceasta.

X