RE/MAX România a înregistrat comisioane de peste 13,5 mil. Eur în 2022

Timp de citire: 6 min
Share this Share on email Share on twitter Share on linkedin Share on facebook

Compania a realizat peste 11.000 de tranzacții anul trecut, în valoare de peste 420 mil. Eur

București, 6 februarie 2023

RE/MAX România - parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment – a înregistrat anul trecut o valoare totală a comisioanelor încasate de peste 13,5 milioane de euro, în creștere cu cca. 28% față de 2021. Pentru anul curent, compania își propune o evoluție de aprox. 25% pentru toți indicatorii de business.

„Creșterea înregistrată anul trecut a fost în linie cu strategia noastră de expansiune în condițiile contextului economic actual, iar pentru anul în curs ne menținem o viziune optimistă. Mizăm în continuare pe dezvoltarea rețelei în parametrii stabiliți și ne propunem creșteri relevante pentru toți indicatorii de business”,  a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.


graph-articol


Potrivit datelor centralizate, birourile RE/MAX România au intermediat anul trecut cca. 11.000 de tranzacții, cu o valoare cumulată de peste 420 mil. Eur. Aproximativ 87% din valoarea comisioanelor încasate au fost din vânzări/cumpărări și 13% din închirieri. Per total, 90% dintre intermedierile realizate s-au încadrat în segmentul rezidențial. 

Topul orașelor cu cele mai multe tranzacții realizate de birourile RE/MAX se menține la fel ca și în anii precedenți, cu București și Cluj-Napoca în top, iar Brașovul și Aradul au înregistrat creșteri semnificative. 

Cele mai valoroase proprietăți tranzacționate anul trecut de birourile companiei sunt în București – două proprietăți rezidențiale -  11,5 mil. Eur și 5 mil. Eur -, precum și o proprietate comercială,  în valoare de 4 mil. Eur. 

Totodată, în 2022 RE/MAX România și-a extins rețeaua de francize noi. În prezent, cele mai multe birouri se regăsesc în București - 30 de unități, iar la nivelul întregii țări compania deține peste 75 de birouri. Pentru acest an RE/MAX România estimează creșteri accelerate, de cca. 25% pentru toți indicatorii importanți de business, țintind, astfel, o valoare a comisioanelor de cca. 16,5 mil. Eur.

 

Despre RE/MAX

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având, în prezent, peste 75 de francize și peste 1.000 de membri. RE/MAX este recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. 

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2400 birouri și 30.000 de agenți, continuând să se extindă. Pentru mai multe detalii accesați www.remax.ro

 

New call-to-action

Află ultimele noutăți de la RE/MAX