Felicitări colegului nostru Viorel Craiu de la RE/MAX Properties -
"Agentul lunii" Februarie 2015 !
Îți multumim pentru tot efortul depus și îți dorim mult succes în continuare!
Iată ce spune "Agentul lunii februarie" despre RE/MAX:
” Activitatea mea în Re/Max este bazată pe dezvoltare personală, perseverență și munca în echipă.
Îmi place foarte mult echipa din care fac parte, colegii mei care se dezvoltă continuu, ca și mine de altfel, aceasta însemnând un mod de lucru plăcut. Suntem niște profesioniști și împreună putem reuși mult mai multe tranzacții.
Titlul de ”Agentul lunii ” este o experiență unică. Cum am spus și colegilor mei, îmi doresc mult mai multe reușite și tind să sper că pot să fiu agentul lunii tot anul !
Această recunoaștere, ține de importanța pașilor pe care-i faci și evident rezultatele de la final.
Toți avem nevoie să ne dezvoltăm pe tot parcursul carierei. Dezvoltarea vine odată cu experiența căpătată în urma încheierii tranzacțiilor și a problemelor de care ne lovim pe parcursul procesului de tranzacționare, dar mai ales, vine în urma creării unui sistem de lucru bine pus la punct, care înseamnă înainte de toate training, practică, promovare.
Pe viitor îmi doresc să realizez cât mai multe tranzacții, cât mai multe listări exclusive, să cunosc cât mai mulți oameni de calitate și să-mi lărgesc cercul de relații, din care să pot face mai multe tranzacții.
Re/Max se diferențiază e alte companii din piață prin educație, pregătire, mod de lucru.
Nu m-am gândit niciodată că voi activa în domeniul imobiliar, asta până am aflat de Re/Max. Mi-a plăcut ideea de a lucra la standarde occidentale, ideea de a fi liber să fac ceea ce îmi place, să nu am nici o limită de venituri, ideea de echipă, pregătirea pe care o ofera Re/Max.
Pentru cei ce doresc să se alature familiei Re/Max le recomand să se pregatească fizic și psihic pentru afacerea vieții lor pentru că este nevoie de multă muncă. Să aleagă înțelept, să fie hotărâți și să înceapă cu dreptul – sunt lucruri fără de care nu există succes constant în această afacere.