Felicitări colegului nostru Victor Lazăr - Borker/Owner al RE/MAX Best, "Agentul lunii" iulie 2016 !
Victor Lazăr despre activitatea în RE/MAX:
"Aş descrie activitatea mea în RE/MAX prin 3 cuvinte: perseverenţă, oportunitate şi încredere.
Îmi place renumele brandului, posibilitatea realizării tranzacţiilor în colaborare şi forţa grupului.
Mă mândresc cu titlul de "Agentul lunii", acesta reprezentând încununarea muncii celor 7 ani de imobiliare, mai ales că vine după realizarea celei mai mari tranzacţii în RE/MAX din ultimii 5 ani.
Nu este deloc uşor să fii recunoscut ca şi "Agentul lunii", mai ales datorită faptului că avem mulţi colegi foate buni în munca pe care o fac.
Pentru viitor nu mi-am propus foarte multe în privinţa tranzacţionărilor, ci mai multe pe partea de dezvoltare a biroului şi crearea unei echipe unite şi omogene, care să funcţioneze coerent şi unitar.
Diferenţa dintre un agent bun şi unul mediocru este dată de viziunea pe care o are şi organizare în primul rand. Apoi vine perseverenţa, dorinţa de a fi din ce în ce mai bun, răbdarea de a rămâne în sistem suficient de mult astfel încât să poată performa.
Am ales RE/MAX pentru reţea, pentru posibilitatea colaborării, pentru sistemul de educaţie pe care îl primesc agenţii, pentru brandul şi renumele de care se bucură.
Pentru cei la încpeut de drum le recomand să aibă încredere în ei, să asimileze şi să pună în practică ceea ce învaţă şi să aibă răbdare, imobiliarele nefiind un business pe care să îl facă pe termen scurt."