[Interviu Femei de Succes 2023] Ramona Rugan, Manager RE/MAX Prime Capital, Oradea

Timp de citire: 9 min
Share this Share on email Share on twitter Share on linkedin Share on facebook

ramona rugan blog post

”Am resimțit în această industrie și o dorință a colegilor de breaslă de a-și ridica nivelul serviciilor prestate, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure, deoarece o piață competitivă este o piață în continuă dezvoltare.” - Ramona Rugan, Manager RE/MAX Prime Capital, Oradea

 

Ce te-a determinat să intri în domeniul imobiliar?

Dorința multor femei, după apariția unui copil în viața lor, este aceea de a se “reinventa”, de a “renaște”, după o perioadă în care transformările fizice și mentale sunt majore! Aceasta a fost și dorința mea, atunci când Mihai Pop, Broker Owner și partenerul soțului meu Ionuț Rugan, Broker Owner, au venit cu propunerea de a deschide o franciză RE/MAX împreună.

 

Ce înseamnă să fii agent/broker imobiliar în România?

Să fii azi agent/ broker imobiliar în România, înseamnă pentru mine multă muncă, educație, perseverență, implicare și devotament, înseamnă interacțiune cu oameni, cunoaștere și dezvoltare, pentru că este mai mult decât un „job” pe care ți-l asumi - a devenit un stil de viață pentru mine.

 

Cum te responsabilizează acest rol?

Atunci când “profesia” de agent/broker imobiliar devine un stil de viață pe care îl integrezi în familia ta, în cercul tău de prieteni și de cunoștințe, responsabilitatea este una foarte mare, de a păstra o conduită și o reputație bună, de a perfecta serviciile pe care le oferi, de a educa oamenii din jurul tău și de a aduce plus de valoare comunității din care faci parte.

 

Prin ce simți că tu contribui la imaginea industriei noastre?

Prin rezultatele obținute într-un timp scurt. Obținerea unui loc pe podium la categoria comisioane încasate în 2022, ca și agenție nouă, cu experiență de 1 an și vreo 3 luni în industrie și echipă de performeri, recunoscuți și premiați la nivel național, cu o rată de retenție foarte aproape de 100%, ne-a plasat în lumina reflectoarelor în cadrul rețelei RE/MAX România și nu numai.

Pentru că ne dorim să împărtășim viziunea noastră ca și birou Prime Capital cu toți agenții/ brokerii și ne dorim să transmitem mai departe experiențele noastre de succes, la invitația RE/MAX România am împărtășit din experiența noastră în câteva ediții “În prim plan”.

 

Cât de mult te implici în educarea/transmiterea cunoștințelor tale din imobiliare către noii colegi și către clienți?

Acesta este și rolul meu esențial în cadrul biroului RE/MAX Prime Capital: de a transmite cunoștințele mele în domeniul imobiliar agenților la modul cel mai apropiat nivelului lor de înțelegere, în toate etapele de dezvoltare și de perfecționare a carierei lor.

Acest lucru îi ajută să educe mai departe clienții, prin același mod, de la client necunoscător la client mulțumit care apreciază și înțelege rolul agentului în reprezentarea în exclusivitate a intermedierii imobiliare.

 

Cum simți că se dezvoltă domeniul imobiliar datorită implicării tale și a noastre ca brand în educația pe această temă?

În ceea ce privește dezvoltarea domeniului imobiliar, aș dori să mă raportez la piața orădeană, unde împreună cu colegii mei de birou am reușit într-un timp relativ scurt să schimbăm percepția și imaginea agentului imobiliar. Prin faptul că am urmărit, în cel mai pozitiv mod, să oferim clienților experiențe memorabile pe care să le împărtășească apropiaților săi, ne-am creat o reputație bună și recomandări multiple. Aici aș vrea să împărtășesc un motto pe care noi încercăm să îl validăm cu fiecare tranzacție „more than you expect”.

Pe de altă parte, am resimțit în această industrie și o dorință a colegilor de breaslă de a-și ridica nivelul serviciilor prestate, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure, deoarece o piață competitivă este o piață în continuă dezvoltare.

 

Oferă-ne, te rugăm, un exemplu de realizare profesională obținută cu ajutorul colaborării și a împărțirii responsabilității cu colegii de birou sau din rețea.

În cadrul biroului meu, Prime Capital, colaborarea dintre agenți trebuie să fie cât se poate de naturală și firească. Faptul că în ultimele luni ale anului gradul de colaborare a crescut cu peste 50% în agenția noastră, consider că este o mare realizare și a dus la creșterea implicit a vitezei de rotație a proprietăților.

 

Ce faci pentru a te dezvolta ca persoană și ca profesionist? Te rugăm să ne recomanzi 3 cărți/mentori/podcasturi care te inspiră și te motivează.

Având în vedere experiența scurtă ca și timp în acest domeniu, însă intensă și concentrată, m-am dezvoltat și continui să deprind noi abilități cu aplicabilitate în acest sector. 

 

Cum reușești să obții echilibru între a fi #SHErealtor și viața personală?

Înainte de a deveni mamă, ca și profesionist și salariat, am fost apreciată de foarte multe ori pentru modul meu de organizare eficient, productiv și bine structurat. 

Domeniul imobiliar m-a făcut să îmi descopăr capacități de care nu eram conștientă că le am și anume capacitatea de a mă adapta rapid, de a reconfigura “traseul” luând în considerare în permanență nivelul de importanță a acțiunilor și de a reconfigura ordinea priorităților mixate între profesie și personal.

În anul și jumătate de când am deschis biroul, am prioritizat de multe ori business-ul înaintea vieții personale, dar având în vedere că este și o afacere de “familie”, satisfacția reușitelor este și mai mare.

De o perioadă urmăresc să mențin echilibrul între a fi un “SHErealtor” și viața personală prin sesiuni intense de muncă de câte 6-7 săptămâni, urmate de 1 săptămână de deconectare alături de familie în vacanțe care să ne ofere experiențe împreună, astfel mă automotivez să-mi organizez cât mai bine sarcinile, chiar să le pot delega astfel ca în săptămâna de vacanță să pot fi 100% prezentă.


Descoperă și alte povești inspiraționale
în eBook-ul ”Femei de succes în imobiliare - ediția 2023

bnr-fi-2023-wd

 

Află ultimele noutăți de la RE/MAX