Kati Roșca
#Franciza imobiliară
Kati Roșca / 31 octombrie 2017

Depășirea provocărilor întâlnite la deschiderea unei agenții imobiliare

Timp de citire: 11 min
Share this Share on email Share on twitter Share on linkedin Share on facebook

header-articol-de-ce-aleg-agentii-remax.png

Deschiderea unei agenții îți aduce o mulțime de provocări, dar și reușite pe măsură. Indiferent că ești nou sau nu în domeniu, ca antreprenor trebuie să fii pregătit cu soluții pentru fiecare provocare ivită în drumul spre o afacere de succes. Te invităm să descoperi o parte din cele mai mari provocări în deschiderea unei agenții imobiliare și cum pot fi acestea depășite cu succes. 

Teama de eșec și necunoscut

Fiecare antreprenor trece prin această fază în care începe să-și piardă încrederea în sine și simte că vrea să renunțe. De cele mai multe ori, acestea apar din teama de eșec și necunoscut, cumulate cu faptul că alți antreprenori au parte de creșteri mai mari, iar începutul e marcat de mai multe eșecuri decât cele anticipate.

Cel mai probabil, atunci când decizi să devii antreprenor, e nevoie să renunți la siguranța jobului sau a carierei de până acum și să experimentezi noi teritorii. E o decizie importantă, e normal să te temi, însă mai presus de toate acestea trebuie să vină deciziile logice, să îți urmezi instinctul atunci când alegi și să rămâi fidel valorilor și obiectivelor tale.

E nevoie să treci de nesiguranță pentru a deveni un antreprenor de succes. Vorbește cu cei apropiați ție despre obiectivele tale. De asemenea, caută sprijin în rândul celorlalți antreprenori pe care îi cunoști, cineva care e dispus să îți ofere sfaturi și modalități prin care să treci peste această fază importantă.

Sursa de finanțare

Ca nou antreprenor, vei începe totul de la zero, ceea ce înseamnă că vei petrece multe ore căutând și analizând diferite posibilități de finanțare. Antreprenorii experimentați, care doresc să investească pentru deschiderea unei agenții imobiliare, au avantajul că dețin capital de la un business vândut în trecut sau venituri pe care sunt dispuși să le investească.

Există mai multe alternative pentru finanțarea unui business la început de drum: împrumuturi de la prieteni, familie sau credite de la bancă. Desigur, cel mai puțin riscant e să îți alimentezi afacerea cu bani proprii și să nu încerci o creștere bruscă, ci mai degrabă să te orientezi către un număr mic de potențiali clienți cărora să le oferi plus valoare prin serviciile tale imobiliare. Astfel, aceștia te vor recomanda mai departe și vor asigura o creștere sustenabilă pentru agenția ta. Orice sursă de finanțare ai alege, important e să te documentezi, să îți formezi o educație financiară, să îți asumi riscurile și să te consulți cu oameni cu expertiză pe această nișă. 

Recrutarea agenților imobiliari

Una din marile provocări, dar și unul dintre marile avantaje, este faptul că îți vei crea propria echipă cu oameni care își doresc să lucreze alături de tine. Cu siguranță vrei să creezi un mediu de lucru care să încurajeze performanțele, iar pentru a ajunge acolo ai nevoie să înveți să asculți și să îi încurajezi să vină cu idei noi, să le oferi sentimentul de apartenență.

Nici un antreprenor nu-și dorește angajați sau colaboratori care să se plângă prietenilor, spunând ”Îmi urăsc jobul”, de aceea rolul tău este unul complex: de trainer, de antreprenor care motivează echipa nu doar financiar și, desigur, de colaborator care își respectă angajamentele.

Ca procesul de recrutare să fie unul eficient, urmărește profilul agenților imobiliari, căutând, de exemplu, oameni care sunt motivați să câștige mai mult într-un domeniu ce implică lucrul cu oamenii sau care își doresc un echilibru între viața profesională și cea personală. Selectează dintre aceștia oamenii care împărtășesc valori comune cu ale tale, cu care comunici foarte ușor, oameni proactivi, încrezători în propriile forțe și independenți.

Infrastructura și procedurile de lucru

Ca fondator al unei agenții imobiliare, va fi nevoie de viziune în stabilirea infrastructurii și a procedurilor de lucru, o provocare indiferent că ai mai lucrat sau nu în domeniul imobiliar. E foarte important să existe de la început un sistem de lucru pe care agenția să se bazeze atât pentru situații ce se ivesc în mod curent, cât și pentru momentele de blocaj sau de criză.

Pentru început ar trebui să stabilești sistemul de lucru pe care îl aplici, modalitatea prin care gestionezi contactele, proprietățile, activitățile colegilor, ce serviciu integrat de email utilizezi, pașii pentru onorarea unei cereri venite din partea clienților, raportarea activității agenților.

Probabil te întrebi cum e posibil să ai acces și să aplici un sistem de lucru eficient și testat. Cu siguranță deschiderea unei agenții în sistem de franciză îți va da un boost considerabil și te va ajuta să începi activitatea mai repede decât te-ai fi așteptat, dar și cu riscuri minimizate.

Raul Țărnaru - Broker/Owner RE/MAX Xux Investment, Sibiu:

Sunt întrebat adesea de antreprenorii care vor să își deschidă o agenție: "Ce îmi recomanzi, Raul, independent sau francizat?'. Răspunsul meu este întotdeauna 'depinde de nivelul la care îți dorești să ajungi'. Dacă vrei un bussines peste 100.000 Euro pe an, cu siguranță recomand francizat, deoarece beneficiezi de sisteme și proceduri clare de lucru.”

Marketing și vânzări

La fel ca în orice domeniu în care există o competiție acerbă, întrebarea pe care trebuie să ți-o adresezi e ”Ce lipsește de pe piață?”, ”Cum pot eu completa acest gol?”, ”Ce pot să ofer eu în plus față de celelalte agenții?”. Poziționarea se va regăsi în orice activitate de marketing și promovare a agenției tale.

Radu Valsan - Broker/Owner RE/MAX Central Brașov:

Atitudinea, abordarea și activitatea mea în domeniul imobiliar, se reflectă foarte bine în cuvintele lui Dale Carnegie, care mă ghidează zi de zi:'Nu face lucrurile bine, fă-le perfect. Fii îndrăzneț, fii primul, fii diferit, fii corect.'

Pe lângă branding-ul agenției, fiecare agent va trebui încurajat să își dezvolte branding-ul personal, iar tu să te asiguri că imaginea lui este percepută corect și profesionist pe piață, că are suportul necesar pentru a-și promova proprietățile din portofoliu.

Tot cu ochii spre piața internă și externă trebuie să te îndrepți și când stabilești sistemul de lucru, căci el e cel ce îți va genera, într-un final, tranzacții. De aceea e important să implementezi din start un sistem de lucru inteligent prin care să promovezi transparent listările, să te axezi pe colaborare, valoare adăugată adusă clientului și să oferi siguranța încasării comisionului pentru agenții tăi. Acestea sunt doar câteva dintre trăsăturile definitorii pentru sistemul de vânzare prin reprezentare exclusivă, unul care funcționează perfect la nivel mondial și se bucură de succes și în România.

Indiferent că plănuiești să îți deschizi o agenție imobiliară sau abia ai intrat în domeniu, pregătește-te să depășești astfel de provocări. Pentru a ajunge la succes trebuie să ai planificare strategică, să explorezi căi posibile, să aduci un pachet de servicii unic pe piață și să obții recunoștința clienților.



Vrei să faci parte din rețeaua RE/MAX?

Află mai multe despre ce beneficii îți aduce franciza RE/MAX!

VEZI DETALII

Află de ce avantaje te bucuri ca agent RE/MAX!

VEZI DETALII

Află ultimele noutăți de la RE/MAX