Siguranța online nu a fost nicicând mai importantă. O dată cu creșterea numărului celor ce muncesc la distanță în pandemie, atacurile online și breșele de Securitate au crescut și ele. Din acest motiv, este importantă prioritizarea protecției online, atât personal cât și profesional.
Acest articol este menit să te ajute să sporești abilitatea ta de a te proteja împotriva diverselor atacuri online.
1. ACTUALIZEAZĂ-ȚI SOFTUL
De ce să actualizez la cea mai nouă versiune?
Actualizările de soft conțin noi caracteristici, reparații ale unor bug-uri anterioare și îmbunătățiri ale performanței generale. Astfel, prin actualizarea la o nouă versiune, obții un soft mai bun.
Un alt motiv important pentru a-ți actualiza softul este pentru a rezolva eventualele probleme de securitate. În timp, hackerii au devenit conștienți de vulnerabilitățile softurilor, iar versiunile vechi pot fi o portiță pentru aceștia.
De regulă, dezvoltătorii de soft conștientizează aceste vulnerabilități și le rezolvă în versiunile mai noi ale softurilor.
Iată câteva sfaturi pentru început:
-
Asigură-te că motorul tău de căutare se actualizează automat.
-
Pornește actualizarea automată pentru dispozitivul tău.
-
Actualizează celelalte aplicații regulat.
-
Actualizează driverele.
Este de asemenea important ca orice soft care nu este în cloud să fie actualizat la cea mai nouă versiune sau ediție.
În plus, asigură-te că ai un anti-virus instalat pe dispozitivul tău. Acesta te va proteja de diversele atacuri cibernetice. Softul trebuie să fie activat, iar dacă este la zi, ar trebui să prevină amenințările asupra securității digitale înainte să se întâmple ceva.
2. FOLOSEȘTE UN INSTRUMENT DIGITAL DE GESTIONARE A PAROLELOR
În primul rând, nu utiliza aceeași parole pentru toate conturile tale. E de înțeles că ai dori să reții doar o parolă sau două pentru toate conturile tale, însă dacă un hacker obține o parolă, le obține pe toate. Utilizarea unui instrument de gestionare a parolelor te poate ajuta.
Când creezi o parolă, aceasta ar trebui să fie ușor de ținut minte, să aibă cel puțin 8 caractere și cât mai mai multe din tehnicile de mai jos:
-
Utilizează o combinație de caractere alfanumerice.
-
Folosește atât litere mici cât și majuscule și ține minte că parolele țin cont de majuscule.
-
Utilizează simboluri, dacă sistemul permite.
-
Utilizează o combinație de litere și cifre, sau o frază precum "spatii diferite " din care să folosești doar consoanele.
Dacă dorești să salvezi un indiciu pentru a te ajuta să îți amintești parolele pentru diverse platforme, salvează în câte un document word criteriile pentru parola de pe fiecare platformă. De exemplu, dacă parola trebuie să conțină o majuscule și un simbol, vei putea ține minte cu mai mare ușurință care parolă se potrivește criteriului respectiv, fără a risca expunerea unor informații sensibile.
O altă opțiune este să utilizezi un password manager. Acesta este un soft care salvează toate parolele tale într-o locație convenabilă, având o parolă principală. Avantajul este că nu mai trebuie să mai reții datele de logare pentru nici un website. Faptul că ai un singur loc pentru toate parolele tale este un avantaj și in cazul în care datele tale sunt compromise, deoarece poți opera schimbările într-un singur loc.
LastPass este o unealtă grozavă de gestionare a parolelor pentru persoane fizice. LastPass este gratuită, ușor de utilizat, este compatibilă cu majoritatea platformelor mari și are o gamă largă de proprietăți.
3. IMPLEMENTEAZĂ AUTENTIFICAREA MULTI-FACTOR
Autentificarea prin doi factori (Two-factor authentication (2FA)) sau autentificarea multi-factor (MFA) adaugă un alt nivel de protecție pentru datele tale, cerând verificări suplimentare a identității unui utilizator. În mod normal, ar trebui să introduci doar numele de utilizator și parola pentru a te loga în cont. Prin aceste două metode, însă, ți se va cere o metodă suplimentară de autentificare precum un cod de identificare personală sau încă o parolă sau, în unele cazuri, o amprentă.
Singura diferență între 2FA și MFA este că la MFA ți se cer mai multe metode de autentificare suplimentare după introducerea datelor de logare.
Hackerii pot sparge cu ușurință parola ta, însă le este mai greu să obțină în același timp și telefonul tău sau tokenul MFA. Din acest motiv este importantă implementarea autentificării pe conturile tale.
În acest sens, poți utiliza aplicația Google Authenticator. Aceasta este gratuită și îți poate proteja conturile împotriva furtului de parole.
Iată cum o poți configura:
-
Descarcă Google Authenticator din Apple App Store sau din Google Play store.
-
După descărcarea aplicației, trebuie să configurezi autentificarea în doi pași pe contul tău Google. În contul Google, la rubrica "Securitate" selectează "Verificare în doi pași ", mergi mai jos și alege opțiunea"Authenticator app".
-
Selectează telefonul tău, Android sau iPhone.
-
Deschide Google Authenticator și apasă butonul plus. Vor apărea două opțiuni, up, "Scanează codul de bare (Scan barcode)" și "Introducere manuală (Manual entry)". Alege una din ele pentru a încheia configurarea. Dacă alegi introducerea manual, înseamnă că Google îți va trimite un cod din 6 cifre la o adresă de e-mail. Va trebui să introduci codul pentru a încheia procedura de verificare.
-
Asigură-te că opțiunea "Time Based" este pornită.
De fiecare data când te vei conecta la contul legat de aplicația Google Authenticator, contul va cere codul de verificare. Pentru aceasta trebuie doar să accesezi aplicația și aceasta va genera noul cod. În felul acesta, contul tău este protejat cu autentificarea în doi pași și are un nivel suplimentar de securitate oferit de codul din șase cifre primit din aplicație.
4. EVITĂ TENTATIVELE DE FRAUDĂ VIRTUALĂ (PHISHING)
Phishing-ul este una din cele mai des întâlnite metode de frauda virtuală, dar ce este acesta mai exact? Este un atac menit să fure datele utilizatorilor. Hackerii folosesc e-mailuri sau SMS-uri pentru a te păcăli să le dai informații personale. Aceste e-mailuri par a veni de la companii cunoscute ție (bănci, companii de cărți de credit, un site de plăți online etc.).
Conform Round Robintech, peste 75% din atacurile cibernetice țintite încep cu un e-mail.
Cum te poți proteja?
-
Când primești un e-mail, asigură-te că este real.
-
Nu accesa niciodată link-urile primite. Poți verifica URL-ul pentru a vedea dacă domeniul primit este la fel cu cel al firmei pe care o vezi online.
-
Dacă cineva dorește să te loghezi printr-un link, mergi la site-ul lor întâi și loghează-te de acolo.
-
Dacă nu ești sigur, sună compania sau organizația folosind un număr official de pe site-ul lor și întreabă de mailul primit.
-
Folosește autentificarea multi-factor.
-
Salvează o copie a datelor tale în altă parte și asigură-te că acestea nu sunt conectate la rețeaua ta de acasă.
5. FOLOSEȘTE MOBILUL ÎN SIGURANȚĂ
Telefonul mobil poate fi o țintă pentru mai mult de 1.5 milioane de noi atacuri prin softuri dăunătoare.
Iată câteva sfaturi pentru a-ți proteja telefonul:
-
Alege o parola dificilă, nu ziua ta de naștere!
-
Instalează aplicații doar din surse de încredere (Apple sau Google App Store). Nu instala aplicații de la părți terțe prin telefonul tău.
-
Actualizează telefonul. După cum ziceam mai înainte, hackerii se folosesc de vulnerabilitățile sistemelor vechi de operare, deci instalează-l pe cel mai recent.
-
Activează funcția Find my iPhone sau Android Device Manager pentru prevenirea pierderii sau a furtului. În cazul în care pierzi telefonul poți șterge datele de pe el sau îl poți bloca din aceste două platforme.
6. NU FOLOSI REȚELELE PUBLICE DE WI-FI
Fii atent și nu folosi rețele publice fără un VPN. VPN-ul criptează traficul de date dintre dispozitivul tău și server. În felul acesta un hacker poate obține mai greu acces la dispozitivele tale.
Un alt sfat ar fi să nu partajezi informații private cât ești conectat la un Wi-Fi public. Nu verifica mailurile sau alte servicii private și deconectează-te de la rețeaua publică îndată ce ai obținut informațiile dorite.
Cea mai bună metodă de a evita riscurile associate rețelelor publice este de a nu le folosi deloc. O alternativă ar fi utilizarea conexiunii de pe telefonul mobil.
7. NU SALVA INFORMAȚII DE PLATĂ
Trebuie să înțelegi că breșele de securitate se întâmplă tot timpul, chiar și luând toate măsurile posibile. Din acest motiv, nu ar trebui să salvezi niciodată datele tale de plată pe site-uri sau aplicații. În fond, dacă are loc o astfel de problemă de securitate, nimeni nu îți poate fura cardul dacă informațiile nu sunt salvate pe site.
Salvarea datelor de plată online te expune mai mult la riscul de a-ți fi furate aceste date, pentru ca apoi cardul tău să fie folosit la tranzacții frauduloase. Introducerea manuală a datelor de plată când dorești să cumperi ceva online, reduce șansele de compromitere a datelor tale bancare.