Pandemia și-a pus amprenta pe multe domenii, iar cel imobiliar nu face excepție. După o perioadă lungă de timp petrecută acasă, românii au început să înțeleagă nevoia de mai mult spațiu. Astfel, anunțurile imobiliare despre casă de vânzare în Cluj-Napoca, de exemplu, sau despre casă de vânzare în Sibiu au fost la mare căutare.
Este, până la urmă, de înțeles dorința locuitorilor din aceste două mari orașe de a face trecerea la o casă. Au văzut cât de important este să ai o grădină, un spațiu exterior doar al tău, unde să poți să îți petreci timpul, indiferent de restricțiile impuse de autorități.
De asemenea, munca de acasă i-a determinat să își dorească inclusiv suprafețe interioare mai mari pentru a-și putea amenaja un birou, de exemplu.
Impactul contextului pandemic asupra pieței imobiliare din marile orașe
Cu toate ca pandemia de coronavirus a afectat piata imobiliară, doar în prima jumătate a anului au fost înregistrate scăderi ușoare, pentru ca în a doua parte a anului 2020 să aibă loc o creștere constantă. Pe tot parcursul anului, volumul imobilelor tranzacționate a crescut cu mai mult de 10% față de anul 2019, conform unor date făcute publice de ANCPI.
Mai exact, pe parcursul anului 2020 au fost tranzacționate în total 602.805 de imobile, cu 62.625 mai mult față de 2019. Deci agențiile imobiliare din țară, dar și din marile orașe, au avut activitate intensă, chiar dacă în perioada de lockdown s-au mutat și ele, în mare parte, în online.
Citește și: Piața imobiliară din România comparativ cu alte țări în 2021
Piețe imobiliare în dezvoltare în România – segmentul de case de vânzare
Cererea de case de vânzare, în creștere – Cluj Napoca
Unul dintre orașele din țară în care piața imobiliară este extrem de efervescentă, indiferent de vremuri, este Cluj-Napoca. Acesta este indicat de majoritatea clasamentelor ca fiind cel mai scump oraș din țară din perspectiva prețurilor de vânzare a locuințelor.
În ciuda prețurilor ridicate, Clujul este, de asemenea, pe locul 3 în clasamentul vânzărilor imobiliare înregistrate pe parcursul anului trecut conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu peste 36.700 de imobile vândute în 2020, fiind urmat de București – 109.274 vânzări și Ilfov – 54.333.
14% dintre participanții la un studiu realizat de către RE/MAX pe piața din România au indicat faptul că unul dintre cei mai importanți factori de influență ai pieței imobiliare din 2020 a fost creșterea interesului pentru segmentul de case și terenuri.
De asemenea, cumpărătorii au început să fie mai interesați de proprietăți în cartiere noi, în zone rezidențiale, dar și de locuințe aflate în afara orașului. Având în vedere tendințele din 2020, când cumpărătorii au început să prefere casele apartamentelor, dorindu-și o mai mare libertate, specialiștii în imobiliare prevăd o creștere sau cel mult o stagnare a prețurilor pe acest sector.
Majoritatea consideră că va fi vorba de o creștere de aproximativ 10% a prețurilor caselor de vânzare. Această creștere a cererii pentru case de vânzare în Cluj-Napoca, dar și faptul că, în general, piața imobiliară din acest oraș a fost tot timpul în dezvoltare, evidențează o oportunitate clară de business: deschiderea unei agenții imobiliare care să își concentreze eforturile și pe acest segment.
Citește și: Studiul Imobiliar European RE/MAX 2021 – Piața Imobiliară Europeană post COVID-19
Cererea de case de vânzare, în creștere – Sibiu
Un alt oraș în care piața imobiliară dă semne de dinamism este Sibiul. Acest oraș a câștigat în ultimii ani extrem de multă popularitate, iar unii români îl preferă pentru a se stabili. Dincolo de acest aspect, chiar localnicii simt nevoia de a trece și ei spre locuințe mai spațioase, din aceleași considerente menționate mai devreme. Prețurile locuințelor sunt și aici în creștere.
Potrivit datelor publicate de către analizeimobiliare.ro pentru trimestrul I al acestui an, în Sibiu, prețul mediu solicitat pentru un metru pătrat util a ajuns în aprilie la 1.154 de euro, în creștere cu 2,3 la sută față de luna martie și cu 17,4 % mai mare în comparație aceeași perioadă a anului anterior. În aprilie 2020 prețul mediu în Sibiu era de 983 euro pe metru pătrat, în ianuarie 2021 a urcat la 1.103, iar în martie a ajuns la 1.128 euro.
2021, propice pentru deschiderea unei agenții imobiliare RE/MAX
Așadar, dacă chiar și într-un an precum 2020 în domeniul imobiliar a fost înregistrată o activitate intensă cu precădere pe căutarea anunțuri imobiliare de case de vânzare, 2021 este, cu siguranță, anul potrivit pentru deschiderea unei agenții imobiliare RE/MAX. De ce spunem RE/MAX?
Pentru că alegând franciza imobiliară nr.1 în lume, vei porni noua ta agenției imobiliară cu o serie de avantaje concurențiale:
- Vei avea un plan de afaceri concret, care deja a dat rezultate în cazul a zeci de agenții imobiliare RE/MAX deschise în întreaga țară;
- Agenția ta imobiliară va funcționa sub umbrela unui brand puternic care are deja câștigată încrederea clienților;
- Vei avea acces la consiliere din partea echipei RE/MAX care te va ajuta să îți pui pe picioare noua agenție imobiliară și să îți educi echipa.
Citește și: Traseul unei agenții imobiliare în sistem de franciză
Una dintre temerile noilor antreprenori, indiferent de domeniul de activitate, dar și în zona imobiliară este lipsa forței de muncă sau dificultatea de a-și forma o echipă. Tocmai de aceea, am realizat acest grafic care îți poate fi extrem de util în procesul de recrutare de agenți pentru franciza ta RE/MAX. Este vorba despre venitul mediu lunar al unui agent imobiliar.
Citește și: De ce să alegi franciza imobiliară RE/MAX pentru o afacere nouă
Rămâne să decizi dacă îți dorești să beneficiezi de punctul în care se află acum piața din România prin deschiderea unei agenții imobiliare.